Extinderea parteneriatului educațional între USMF „Nicolae Testemițanu” și Garda Națională din Carolina de Nord, SUA
- vizualizări: 259
O delegație a Gărzii Naționale a statului Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, a vizitat Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, pe data de 9 septembrie 2026, în vederea fortificării relațiilor de colaborare. Vizita a avut drept scop identificarea posibilităților de colaborare în domeniul medicinei militare și a calamităților.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi a prezentat profilul Universității ca unică instituție de învățământ superior medical din Republica Moldova și caracterul internaționalizat al educației. În acest context, a fost evidențiat parteneriatul bilateral, derulat de peste 27 de ani sub egida Secretarului de Stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall, colaborare ce se axează pe domeniile stomatologie, farmacie, dezvoltarea curriculumului pentru programul de licență Asistență medicală generală și programele de master Nursing avansat și Nutriție umană, programe de leadership managerial în sănătate și de cooperare între bibliotecile medicale.
Prorectorul Andrei Romancenco a menționat că Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală dispune de o infrastructură modernă și flexibilă pentru pregătirea profesioniștilor capabili să răspundă provocărilor actuale și viitoare ale sistemului de sănătate, inclusiv în situații de urgență și management al crizelor medicale. În prezent, de serviciile Centrului beneficiază inclusiv reprezentanți ai structurilor guvernamentale și non-guvernamentale: Ministerul Afacerilor Interne (polițiști, pompieri, colaboratori ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale ș.a.).
Membrii delegației americane s-au familiarizat cu conținutul, structura și modul de organizare a pregătirii militare oferite personalului medical pe parcursul formării în cadrul Universității.
În acest context, colonelul dr. Sergiu Cîrlan, șef al Catedrei de medicină militară și a calamităților, a vorbit despre cele două cursuri: Medicina militară – pentru studenții autohtoni și Medicina calamităților – obligatoriu pentru studenții autohtoni și cei internaționali, precum și programul de instruire medico-militară de care beneficiază medicii rezidenți la Academia Militară Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” din Chișinău, și a subliniat importanța formării medico-militare în contextul provocărilor actuale de securitate națională și sănătate publică.
Discuțiile au vizat, de asemenea, identificarea unor oportunități de integrare a instruirii medicale militare și a calamităților în programele de formare ale USMF „Nicolae Testemițanu”, precum și dezvoltarea unor noi direcții de cooperare în acest domeniu.
Întâlnirea a reafirmat interesul ambelor părți de a aprofunda parteneriatul strategic prin extinderea colaborării în domeniul medicinei de urgență, simulării medicale și instruirii tactice civil-militare. Părțile au convenit să continue dialogul tehnic pentru integrarea modulelor de formare și certificare internațională în cadrul catedrelor de profil ale USMF „Nicolae Testemițanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii