LIVE: Integrarea unui simulator de înaltă performanță pentru dezvoltarea competențelor avansate în domeniul chirurgiei endourologice
- vizualizări: 209
Un simulator de înaltă performanță pentru dezvoltarea competențelor avansate în domeniul chirurgiei endourologice a tractului urinar inferior și superior va fi dat în exploatare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Achiziționarea simulatorului a constituit scopul Proiectului „Consolidarea educației medicale în urologie și nefrologie chirurgicală prin simulare”, care a fost câștigat de către USMF „Nicolae Testemițanu” în cadrul sesiunii de finanțare nerambursabilă pentru proiecte din anul 2024. Proiectul a fost finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, cu durata de implementare de 7 luni (aprilie - octombrie 2024) și un buget de 500.000,00 RON.
Evenimentul de prezentare a simulatorului și de finalizare a proiectului va avea loc pe data de 23 octombrie curent, începând cu ora 10:00, la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală a Universității, situată în incinta IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, et. 3 (str. Nicolae Testemițanu, 29).
La ceremonie vor participa: Adrian Dupu, secretarul de stat al DRRM, rectorul Universității Emil Ceban, Andrei Uncuța și alți reprezentanți ai administrației SCR „Timofei Moșneaga”, membrii catedrei, studenți, medici rezidenți și practicieni.
Grație acestui proiect, studenții, medicii rezidenți și specialiștii urologi vor avea oportunitatea să utilizeze tehnologii moderne de simulare, menite să le ofere o experiență practică mai eficientă și realistă. Învățarea cu ajutorul simulatorului va reduce riscul complicațiilor ce pot apărea în timpul etapelor de formare în tehnici endourologice, asigurând o pregătire sigură și eficientă a viitorilor specialiști. Integrarea simulatorului în instruirea medicală va contribui la creșterea excelenței în practica medicală și la îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate oferite pacienților din Republica Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii