scoala epsa

Republica Moldova a găzduit, în premieră, cea de-a 25-a ediție a Școlii de Vară EPSA 

Publicat: 01.08.2026

ocUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a reunit, în perioada 28-31 iulie 2026, studenți farmaciști din 10 țări europene în cadrul EPSA Summer University, ediția a 25-a, aniversară. Pentru prima dată, Republica Moldova a găzduit acest prestigios eveniment al Asociației Europene a Studenților Farmaciști (EPSA), reunind tineri cu aceeași pasiune pentru cercetare, farmacie, sănătate și dezvoltare profesională. Genericul actualei ediții - „Rolul în continuă extindere al farmacistului: siguranța medicației și utilizarea responsabilă a medicamentelor” - a evidențiat rolul profesiei de farmacist în sistemul de sănătate. 

Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică și management academic, a subliniat importanța cooperării internaționale în formarea viitorilor farmaciști și a remarcat faptul că organizarea, în premieră în Republica Moldova, a Școlii de vară EPSA reprezintă oportunitatea de a acumula noi cunoștințe, de a face schimb de experiență și de a dezvolta parteneriate academice. „Cooperarea internațională este una dintre prioritățile noastre instituționale. Suntem convinși că învățarea reciprocă și construirea unor relații academice solide sunt indispensabile pentru viitorul educației medicale și farmaceutice”, a accentuat prim-prorectorul.

Livia UncuDecana Facultății de Farmacie, Livia Uncu, a menționat că tema Școlii EPSA reflectă evoluția  profesiei de farmacist, care depășește rolul tradițional de preparare și eliberare a medicamentelor. „Farmacistul modern contribuie la prevenirea erorilor de medicație, promovează utilizarea sigură și responsabilă a medicamentelor, educă pacienții, sprijină profesioniștii din domeniul sănătății și participă activ la cercetare, inovare și sănătatea publică. Fiecare medicament poate îmbunătăți viața unui pacient doar dacă este utilizat în siguranță, corect și responsabil”, a punctat decana.

Conferențiarul universitar Stela Adauji, șefa Catedrei de farmacologie și farmacie clinică „Vasile Procopișin” și vicepreședintă a Asociației Farmaciștilor din Republica Moldova, a exprimat onoarea deosebită a comunității farmaceutice din țara noastră de a fi gazda acestui prestigios eveniment al viitorilor farmaciști ai Europei. „Profesia de farmacist se bazează pe știință, responsabilitate și compasiune. Într-un sistem de sănătate aflat într-o continuă transformare, farmacistul are un rol esențial în asigurarea utilizării sigure și eficiente a medicamentelor, în îmbunătățirea îngrijirii pacienților și în promovarea sănătății publice. Viitorul profesiei noastre depinde de oameni curioși, dedicați învățării continue și deschiși colaborării internaționale, valori pe care EPSA le promovează cu succes de peste două decenii”, a subliniat Stela Adauji.

Președinta EPSA, Nadene Giosa, a evidențiat că misiunea asociației europene de profil este de a consolida o comunitate unită a viitorilor farmaciști și de a promova colaborarea interinstituțională. Aceasta a încurajat participanții să profite din plin de experiența oferită de Școala de vară, să învețe, să pună întrebări și să lege noi prietenii. „Suntem aici pentru a învăța și a discuta, dar și pentru a cunoaște oameni noi și a ne revedea cu vechii prieteni. La astfel de evenimente  se nasc prietenii pe viață și sunt fericită că trăim împreună această experiență în Republica Moldova”, a conchis Nadene Giosa. 

bogdan lunguLa rândul său, Bogdan Lungu, președintele Asociației Studenților Farmaciști din Republica Moldova (ASFRM), a apreciat sprijinul partenerilor strategici în organizarea Școlii de vară, subliniind că formarea viitorilor farmaciști reprezintă o investiție în viitorul sistemelor de sănătate. Totodată, evenimentul a marcat 11 ani de activitate ai ASFRM, prilej cu care au fost omagiați fondatorii organizației și foștii săi președinți  - farmaciștii Alexandru Lațani și Victor Cura, și asistenții șefi Radu Lațani și Sorina Nicolaic, pentru contribuția lor la dezvoltarea organizației și la integrarea studenților farmaciști din Republica Moldova în comunitatea europeană EPSA.

EPSA Summer University a reunit studenți farmaciști din Regatul Unit, Portugalia, Spania, Germania, Turcia, România, Republica Moldova, Țările de Jos, Slovenia și Bulgaria, motivați de dorința de a-și dezvolta competențele profesionale, de a face schimb de experiență și de a consolida colaborarea internațională.

EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
EPSA Summer University
usmf
universitate
Facultatea de Farmacie
Asociația Studenților Farmaciști din Republica Moldova
scoală de vară
EPSA
farmacie
usmf
student
Asociația Europeană a Studenților Farmaciști
EPSA Summer University

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii